Rompetrol a suportat 35 de milioane de euro, subvenție la carburanți

benzinarie rompetrol
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Rompetrol a rămas un contribuabil important la bugetul de stat al României, și în 2022, iar suplimentar a suportat 35 de milioane de dolari, ca subvenție la carburanți, acordată conform măsurii stabilite de Guvern în cursul anului trecut.

 

Informațiile au fost prezentate de reprezentanții companiei în raportul privind rezultatele financiare preliminare neauditate pe anul 2022. Compania a contribuit, la bugetul de stat, cu 1,56 miliarde de dolari, pe tot parcursul anului precedent. De asemenea, estimează că va achita aproape 125 de milioane de dolari în contul taxei de solidaritate.

Suplimentar, compania Rompetrol Downstream, subsidiară a Rompetrol Rafinare, s-a conformat voluntar măsurilor adoptate de Guvern pentru reducerea prețurilor carburanților în anul 2022. Potrivit raportului amintit, “impactul compensării prețurilor la carburanți cu 25 bani pe litru (diferența până la 50 bani pe litru fiind susținută de stat), este de 35 de milioane de dolari, sumă care a fost suportată de companie pentru a susține măsura luată de autorități”.

Datele furnizate de KMG International arată că vânzările de carburanți (retail și en-gros) s-au ridicat la 1,97 milioane de tone, în scădere cu 6,8% față de anul 2021, dar cantitățile vândute în retail au înregistrat o creștere de 6,4%. Segmentul de distribuție a înregistrat vânzări totale de carburanți (inclusiv GPL de 2,3 milioane de tone.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image