KMG Rompetrol Development implementează un proiect de eMobilitate, co-finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul instrumentului de finanțare ,,Mecanismul pentru Interconectarea Europei’’ (CEF-Transport), anunță un comunicat al companiei. Acesta constă în amplasarea a 11 stații de încărcare rapidă în benzinării de pe autostrada A1.
KMG Rompetrol Development a depus, în noiembrie 2022, o cerere de finanțare a unui proiect privind achiziția și instalarea de stații de încărcare ultra-rapidă pentru vehicule electrice. Acestea vor fi amplasate în stațiile de distribuție a carburanților Rompetrol situate în centrele de servicii integrate existente pe autostrada A1, un tronson important din Rețeaua de Transport Trans-European (TEN-T). Demersul a fost realizat în conformitate cu strategia de decarbonizare a Grupului KMG International ce vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și contribuția la dezvoltarea rețelei regionale de încărcare ultra-rapidă pentru mașini electrice.
,,Fiind o companie centrată pe dezvoltarea sustenabilă, recunoaștem rolul major al stațiilor de încărcare pentru vehiculele electrice în demersul nostru de decarbonizare. Implementarea în rețea a serviciului de încărcare pentru vehiculele electrice reprezintă un pas important în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și în combaterea schimbărilor climatice. Suntem încântați să anunțăm inițierea cu succes a primului nostru proiect co-finanțat de Uniunea Europeană. Această etapă-cheie marchează un pas semnificativ în angajamentul nostru pentru inovație și dezvoltare durabilă’’, a declarat Alua Amirova, Director Strategie și Dezvoltare Durabilă KMG International (Rompetrol).
Scopul proiectului îl reprezintă instalarea a 11 stații de încărcare de 300 kW (fiecare stație cu două puncte de încărcare de 150 kW) și modernizarea conexiunii la rețea pentru 11 locații cu puterea de 600 kVa fiecare în locațiile CNAIR1 după cum urmează:
1. Autostrada A1, km 558+380, lot 1 Dreapta – Pecica, județul Arad
2. Autostrada A1, km 558+380, lot 1 Stânga – Pecica, județul Arad
3. Autostrada A1, km 530+536, lot 2 Dreapta – Sagu, județul Arad
4. Autostrada A1, km 530+536, lot 2 Stânga – Sagu, județul Arad
5. Autostrada A1, km 500+596, lot 3 Dreapta – Giarmata, județul Timiș
6. Autostrada A1, km 500+596, lot 3 Stânga – Giarmata, județul Timiș
7. Autostrada A1, km 481+646, lot 4 Dreapta – Recaș, județul Timiș
8. Autostrada A1, km 481+646, lot 4 Stânga – Recaș, județul Timiș
9. Autostrada A1, km 340+500, lot 8 Dreapta – Orăștie, județul Hunedoara
10. Autostrada A1, km 340+500, lot 8 Stânga – Orăștie, județul Hunedoara
11. Autostrada A1, km 260+160, lot 11 Dreapta – Cristian, județul Sibiu
,,Stațiile de încărcare pentru vehiculele electrice facilitează tranziția către soluții de mobilitate mai puțin poluante și contribuie, în același timp, la procesul de conștientizare, de către cetățeni și comunitate, a efectelor pe care alegerea tipului de vehicul o poate avea asupra mediului înconjurător. Prin investiția pe care urmează să o realizăm cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în infrastructura stațiilor de încărcare pentru vehiculele electrice, vom contribui la un viitor mai verde, promovând în același timp inovația și creșterea economică. De asemenea, acest proiect va avea un impact pozitiv și asupra transportului transfrontalier și va susține tranziția către mobilitatea cu emisii reduse. Obiectivul nostru este de a deveni furnizor de soluții integrate necesare transportului rutier, în acord cu evoluția tendințelor pieței și a așteptărilor clienților noștri”, a declarat Laurențiu Colțănel, Director Grup Planificare și Dezvoltare Rețea în cadrul KMG International (Rompetrol).
Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi de către Rompetrol pe autostrada A1 la granița RO-HU” este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF-Transport), acesta fiind aprobat în data de 15 martie 2023 de către Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu.
Rompetrol a deschis două noi centre integrate de servicii pe A1
Valoarea totală estimată a proiectului este de aproximativ 2,2 milioane de euro, din care aproximativ 900.000 de euro vor fi acordați de către Uniunea Europeană.
Proiectul se derulează până în noiembrie 2025.