Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene în sezonul 2022/23, care a început la 1 iulie 2022, au ajuns la data de 19 martie anul curent la 22,13 milioane de tone, în creştere cu 8% faţă de cele 20,52 milioane de tone de grâu exportate în aceeaşi perioadă a sezonului 2021/22, arată datele publicate marţi de Comisia Europeană.
Conform Agerpres citând Reuters, Franţa a rămas cel mai mare exportator de grâu din UE în acest sezon, cu 8,69 milioane de tone exportate până la data de 19 martie anul curent, urmată de România cu 2,77 milioane de tone. Pe locurile următoare se situează, în ordine, Germania cu 2,60 milioane de tone de grâu exportate, Lituania, cu 1,97 milioane de tone, şi Polonia cu 1,86 milioane de tone de grâu exportate.
Luni, Comisia Europeană a anunţat că doreşte să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, destabilizaţi de afluxul de importuri agricole ucrainene sub liberalizarea temporară a comerţului cu UE după invazia ţării de către Rusia. Acest sprijin de 56,3 milioane de euro, finanţat din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), are ca scop compensarea "pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase" venite din Ucraina "şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei", a indicat Executivul European, potrivit sursei citate.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ, pexels-tomasz-filipek