Salariul mediu net a atins 3.298 de lei în iunie. În ce domenii au fost cele mai mari creșteri

Salariul mediu net a atins 3.298 de lei în iunie. În ce domenii au fost cele mai mari creșteri
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.369 lei, în luna iunie 2020, cu 181 lei (+3,5%) mai mare decât în luna mai 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.298 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 119 lei (+3,7%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.540 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.773 lei). Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5%, informează Agerpres. "În luna iunie 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte) ori a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare)", notează INS.

Datele oficiale arată că cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 27,2% în hoteluri şi restaurante, ca efect al reluării activităţii după introducerea măsurilor de relaxare; între 12,5% şi 18% în fabricarea de mobilă, activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile.

Image