Premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii Lia Olguţa Vasilescu şi Eugen Teodorovici s-au întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, pentru prezentarea proiectului de Hotărâre de Guvern privind creşterea salariului minim brut garantat în plată pe economie. Acesta ar urma să ajungă la 2.080 de lei/lună, ceea ce înseamnă o creştere netă cu 100 de lei faţă de actuala valoare, se arată în comunicatul Guvernului.
"Totodată, s-a luat decizia reintroducerii salariului minim brut garantat în plată diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă, concept care a mai fost aplicat în România înainte de anul 2011: 2.350 de lei brut, adică cu 13% mai mult faţă de cel câştigat de persoanele fără studii superioare sau cu vechime mai mică de 15 ani. Menţionăm că Executivul s-a arătat astfel deschis unei propuneri formulate de sindicate la ultima şedinţă a Consiliului Naţional Tripartit, propunere care este în concordanţă şi cu prevederile Programului de Guvernare", menționează sursa citată.
Părțile prezente la întâlnire nu au reușit însă să se pună de acord cu privire la data de la care să fie aplicată majorarea salariului minim pe economie. În timp ce sindicatele și-ar dori ca aceasta să intre în vigoare la 1 noiembrie, adică săptămâna viitoare, patronatele susțin data de 1 ianuarie.
"Guvernul va lua o decizie în cel mai scurt timp posibil, care va fi comunicată public, astfel încât ordonatorii de credite şi companiile din România să pregătească punerea în aplicare a măsurii", se mai arată în comunicatul Executivului.