Aproape 100.000 de români își produc energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice, iar rețeaua de electricitate națională, veche de 60 de ani, nu-i poate susține.
Pentru a gestiona situația, autoritățile vor să-i sancționeze pe românii care își instalează panouri fotovoltaice pentru profit, și nu pentru consumul propriu, potrivit ziare.com citând digi24.ro.
Românii care și-au instalat panouri fotovoltaice au ajuns să producă peste 1.200 de MW cu ajutorul soarelui, adică aproape cât două reactoare de la Cernavodă.
Energia verde pune presiune pe rețeaua națională de electricitate.
„În prezent nu există o limită a prosumatorilor. Practic, poți fi prosumator și la 3 MW. Bine, nu mai ai aceleași beneficii ca unul la 400 de KW, și există și problema dezechilibrelor. Dezechilibrele au început să aibă valori foarte mari din punct de vedere a cantității, dar și ca valoare”, spune Viorel Alicuș de la ANRE, scrie sursa citată.
Unii dintre românii care produc energie verde au început să vândă surplusul de energie în rețea.
„Acest comportament incorect ar trebui sancționat într-un fel. Nu poți avea o capacitate de zece ori, de douăzeci de ori, de treizeci de ori mai mare decât cea necesară pentru autoconsum, pentru că înseamnă că beneficiezi de anumite facilități pe care nu ar trebui să le ai”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Foto ilustrativ gradina-casa.ro