Scumpiri în Prahova. Într-un an, prețul la gaze a crescut cu aproape 90%

scumpiri prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Direcția Județeană de Statistică Prahova a prezentat, vineri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, analiza principalilor indicatori economico-sociali, în primul semestru din acest an. Ca și în restul țării, prahovenii au avut de îndurat scumpiri uriașe, reiese din documentele oficiale.

 

Potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică, la jumătatea acestui an, în județ, mărfurile alimentare erau cu peste 14% mai scumpe decât în aceeași perioadă din 2021. Cel mai mult s-au scumpit uleiul, cu 46%, și produsele de panificație, cu 22,5%. Ouăle erau deja, la acel moment, cu peste 17% mai scumpe decât în vara anului trecute, iar prețurile la lapte și produse lactate crescuseră, în prima jumătate a anului, cu aproximativ 10%, ca de altfel și carnea și produsele din carne.

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, în județ, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la combustibili (+25,8% de la începutul anului și +41% față de iunie 2022).

Scumpiri de peste 20% au fost înregistrate, în primul semestru, în Prahova, și la energie electrică, respectiv gaze. În cazul acestora din urmă, în iunie, prețul era deja cu 89,5% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

“Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 10,0%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) este 9,3%”, sintetizează DJS Prahova evoluția indicatorilor economico-sociali, în Prahova, în primul semestru din 2022.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

 

 

 

Image