Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, luni la Palatul Victoria, prima reuniune a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Astfel, reprezentanţii Executivului, ai sindicatelor şi patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.
În context, şeful Executivului a precizat că vor fi luate în continuare măsuri pentru reducerea inflaţiei astfel încât să să fie închis anul cu o rată a inflaţiei cu o singură cifră. „Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică”, a completat liderul PSD, potrivit News.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ dcnews.ro.