Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2027, creşterea şi uciderea speciilor de şinşila şi de nurcă în scopul obţinerii blănurilor şi comercializării lor.
Potrivit stirleprotv.ro, actul normativ completează în acest sens articolul 22 din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor.
"Prin excepţie, (...) creşterea, capturarea intenţionată, precum şi uciderea, în scopuri comerciale, a speciilor de şinşila şi de nurcă sunt interzise, începând cu data de 1 ianuarie 2027", prevede legea.
În raportul comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, for decizional în cazul acestei legi, se motivează necesitatea existenţei unei perioade de tranziţie de doi ani, până în 2027, de aplicare a acestei prevederi pentru "a răspunde nevoii de predictibilitate economică, iar deţinătorii fermelor să aibă timp pentru a-şi lichida afacerile".
În acelaşi timp, angajaţii acestor ferme trebuie să aibă timp pentru găsirea altor locuri de muncă, se mai motivează în raport. Conform sursei citate, acest sector este redus în România, existând doar două ferme de nurci americane şi mai puţin de 10 ferme de şinşile.
Sursă foto stirileprotv.ro