Ministerul Agriculturii extinde rețeaua de sisteme antigrindină care, în 2024, va beneficia de finanțare semnificativ redusă, dar va trebui să protejeze 2,3 milioane de hectare, față de numai 950.000, în anul precedent.
Guvernul a alocat pentru acest an 23,7 de milioane de lei credite bugetare și 44,5 milioane de lei credite de angajament adică cu 12,2% și respectiv 48,6% mai puțini bani pentru studii, proiecte tehnice, execuție lucrări și achiziție echipamente în cadrul etapei a 24-a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, un program susținut de guvernanți și cercetători, anunță economica.net referitor la programul vehement criticat de producătorii agricoli care susțin că aceste sisteme ar cauza secetă.
În acest an, Sistemul Național Antigrindină va funcționa cu trei centre zonale de combatere a căderilor de grindină, potrivit unui răspuns dat de Ministerul Agriculturii la o interpelare a unor deputați și citat de economica.net. Centrele au în structură șapte unități de combatere a căderilor de grindină și 99 de puncte de lansare ceea ce înseamnă că suprafața pentru care se va asigura protecția de căderile de grindină va fi de aproximativ 2,3 milioane de hectare, față de 950.000 de hectare anul trecut.
În această etapă a Programului se vor realiza studii, proiecte tehnice, execuție lucrări și achiziții de echipamente pentru trei Centre Zonale de Coordonare respectiv Moldova (cu două unități de combatere a căderilor de grindină respectiv Moldova 1 Iași și Moldova 2 Vrancea precum și înființarea a două grupuri Suceava-Botoșani și Matca), Muntenia (înființarea a trei grupuri de combatere a căderilor de grindină respectiv Dâmbovița-Argeș, Dăbuleni, Movileni și lucrări la o unitate pilot Prahova) și Transilvania (lucrări la trei unități la Mureș, Timiș, Maramureș). Nu toate Grupurile de combatere a grindinei menționate anterior vor fi date în folosință anul acesta, menționează sursa citată.
Prima reacție a ministrului Agriculturii, după ce bucăți dintr-o rachetă antigrindină au picat peste o casă, în Prahova: “O perioadă de cercetare științifică”
Potrivit datelor MADR, sezonul de combatere a căderilor de grindină s-a desfășurat anul trecut în perioada 15 aprilie-15 octombrie, în cadrul Centrului Zonal de Coordonare Muntenia, prin două unități de combatere a căderilor de grindină ce au avut în structură 41 de puncte de lansare amplasate în Prahova, Buzău, Teleorman și Olt (UCCG Prahova cu 22 de puncte de lansare) și Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinți ( UCCG Oltenia cu 19 puncte de lansare). În total, în intervalul menționat au fost lansate 3.339 de rachete.