Liderii UE au convenit, vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, să scadă emisiile de carbon cu 55% până în 2030. Acordul de la Bruxelles trebuie validat și de Parlamentul European, care ceruse o reducere de 60%. Pentru România, unde adesea oamenii au acuzat corupţia sau incompetenţa autorităţilor de mediu, această decizie ar putea reprezenta un uriaş balon de oxigen, însă rămâne de văzut cum va fi şi finanţată această măsură, cu autorităţile europene promiţând că statele mai sărace vor fi sprijinite astfel încât să ţină pasul cu economiile mai dezvoltate.
”Uniunea Europeană este liderul luptei împotriva schimbărilor cllimatice”, a anunțat președintele Consiliului European, Charles Michel, într-o postare pe Twitter. Pentru a reduce temerile legate de finanţare, rezoluția finală a Consiliului European le-a dat asigurări statelor din estul Europei că vor avea susținere financiară și de reglementare, relatează Digi24, citând publicaţia "Politico". Documentul dă totodată și asigurări că aceste state pot folosi energie nucleară și gazele naturale pentru a înlocui consumul de energie poluantă.
Cea mai vehementă împotriva trecerii la o economie verde a fost Polonia, spun sursele jurnaliștilor de la "Politico". De subliniat este faptul că liderii UE au convenit ca reducerea emisiilor de carbon să se facă în același timp în toate țările Uniunii, mai degrabă decât la nivel național - aceasta fiind o altă temere a țărilor mai sărace. E posibil ca în viitor acest lucru să genereze conflicte despre cât de repede își îndeplinește fiecare stat datoria de a reduce cota sa de poluare.