Compensarea prețului la carburanți, cu 0,5 lei/litru, expiră la 30 septembrie. Surse guvernamentale spun că la nivelul Coaliției există discuții privind prelungirea măsurii de care nu vor mai beneficia, însă, toți șoferii.
Sursele citate de Antena 3 susțin că în Coaliție se discută despre acordarea unei compensări pentru o perioadă de încă trei luni, de la 1 octombrie, dar numai pentru motorină. De asemenea, dacă prețul acesteia va scădea în intervalul menționat, măsura va înceta mai devreme.
Mecanismul de compensare a prețurilor la carburanți a fost implementat în perioada 1 iulie – 30 septembrie și a avut un caracter opțional. Benzinarii care au redus prețul cu 0,5 lei pe litru, inclusiv TVA, au primit jumătate, respectiv 0,25 lei pe litru, de la stat, compensând cu sumele pe care le au de plătit la rândul lor către stat.
Luna trecută, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, declara că la finalul celor trei luni de aplicare a compensării prețului la carburanți va exista o analiză în baza căreia vor fi luate decizii viitoare.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ