Un dezvoltator a solicitat emiterea unui nou plan urbanistic, pentru construirea unui bloc de locuințe cu 5 etaje, pe strada Trâmbiței din estul Ploieștiului, aproape de Obor.
Documentația a fost publicată, spre consultare, pe pagina de internet a Primăriei Ploiești și vizează emiterea unui plan urbanistic zonal pentru schimbarea destinației terenului, din zonă de locuințe în zonă mixtă, de instituții și servicii și locuințe colective. Planurile vizează construirea unui imobil pe strada Trâmbiței nr. 7, cu subsol, parter și cinci etaje, potrivit documentației publicate pe ploiesti.ro.
Terenul este deținut de societatea comercială Pris SRL, care figurează cu obiectul principal de activitate în domeniul agricol.
Proiect pentru un bloc nou, pe strada Trâmbiței din estul Ploieștiului
Proiectul propune construirea unui bloc cu 5 etaje, pe un teren viran, în imediata vecinătate a unei clădiri de birouri cu trei etaje existentă în zonă.
Strada Trâmbiței se află în estul municipiului, cu acces din strada Pielari, aproape de strada Apelor și de Oborul Ploiești.
„Zona din care face parte terenul studiat este caracterizată ca fiind o zonă în care predomină funcțiunea de locuințe dar unde se regăsesc și funcțiuni complementare din sfera instituțiilor și serviciilor. Se constată însă o tendință de dezvoltare a zonei ce urmărește o creștere a densității prin investiții în imobile de locuire colectivă, dovadă fiind autorizarea a două imobile de locuințe colective cu regim P+3+4r pe terenul din vecinătatea de est a terenului studiat”, se arată în memoriul înaintat de arhitect.
Accesul rutier către noul imobil ar urma să se facă din strada Cornățel și strada Trâmbiței, mai arată firma care a elaborat proiectul, care a prezentat și o serie de ilustrații volumetrice pentru noul bloc propus.
Kaufland vrea să construiască un nou centru comercial în Ploiești, în zona Mihai Bravu
E de așteptat ca proiectul de hotărâre pentru aprobarea noul plan urbanistic zonal să intre în curând în dezbaterea Consiliului Local Ploiești.