O societate comercială a depus la Primăria Ploieşti documentaţia pentru obţinerea unui plan urbanistic în vederea amenajării unui parc industrial privat, pe strada Pompelor din estul municipiului, aproape de rafinăria Petrotel-Lukoil.
Documentaţia, publicată recent pe site-ul administraţiei locale, spre consultare publică, propune emiterea unui plan urbanistic zonal pentru amenajarea unui parc industrial, pe un teren de aproximativ 28 de hectare.
Parc industrial privat de 28 de hectare, propus în estul municipiului Ploieşti
Solicitant este firma Baupark SRL, iar terenul propus se află în estul municipiului, în zona FeroEmail, aproape de Lukoil, în capătul străzii Pompelor. Accesul rutier ar urma să se realizeze, conform proiectului, din strada Pompelor, după bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată, cu posibilitatea unui acces secundar din strada Industriei, înspre cartierul Dâmbu.
Terenul se află pe raza municipiului Ploieşti, fix la graniţa cu Berceni, potrivit documentaţiei urbanistice.