Una dintre cele mai mari rețele medicale din Turcia cumpără Spitalul de Oncologie Monza

spitalul de oncologie monza turcia
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O tranzacție uriașă este în derulare pe piața medicală din România. Spitalul de Oncologie Monza este preluat de İstanbul Memorial, una dintre cele mai mari rețele de profil din Turcia.

 

Consiliul Concurenţei a anunțat tranzacţia, aprobând că İstanbul Memorial Sağlik Yatirimlari A.Ş. preia Spitalul de Oncologie Monza S.R.L.

İstanbul Memorial este un furnizor de servicii medicale prin intermediul mai multor spitale din Turcia. İstanbul Memorial face parte din grupul de companii deţinut de familia Aydin, care activează în mai multe domenii: investiţii în domeniul sănătăţii, comerţul cu amănuntul în sectorul alimentar, comerţul cu amănuntul al textilelor, producerea textilelor şi marketing. Pe piaţa din România, grupul activează prin intermediul companiei English Home S.R.L., care deține magazine prin care se comercializează cu amănuntul produse de casă. Spitalul de Oncologie Monza S.R.L. este un furnizor de servicii medicale integrate, destinat, în principal, pacienților oncologici.

Autoritatea de concurenţă a evaluat această operaţiune din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurenţiale, și a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurențial normal”, precizează autoritatea de concurență.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 

 

 

Image