Rafinările Vega și Petromidia, deținute de Rompetrol, au făcut obiectul unor proiecte menite să contribuie nu doar la modernizarea activității, ci și la reducerea semnificativă a impactului asupra mediului.
Potrivit oficialilor Rompetrol, în ultimii ani, în Rafinăria Vega au fost finalizate cu succes proiecte importante, având ca principal rol reducerea impactului asupra mediului înconjurător, dar și o îmbunătățire a eficienței operaționale. Este vorba despre modernizarea rezervoarelor de stocare a produselor petroliere, ce a redus cu peste 90% emisiile de compuși organici, volatili prin evaporare; automatizarea instalației de recuperare a vaporilor, proiect care a urmărit reducerea emisiilor de compuși organici volatili, rezultați în urma operațiunilor de încărcare a produselor; modernizarea centralei termice, care a avut ca rezultat reducerea emisiilor rezultate în urma procesului de producție a aburului, dar și creșterea eficienței energetice a rafinăriei; montarea noului cuptor tehnologic, în instalația Distilare Vid, pentru a crește randamentul, dar în același timp și de a reduce considerabil noxele.
Recent, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) a încheiat cu succes un credit sindicalizat pentru a finanţa și construcţia noii centrale de cogenerare de pe platforma Petromidia. “Creditul accesat reprezintă aproximativ 65% din valoarea necesară realizării investiţiei. Rompetrol Energy asigură implementarea investiției și operarea noii centrale, compania fiind deţinută majoritar de Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, alături de Rominserv şi Uzina Termoelectrică Midia. Centrala va asigura o stabilitate în aprovizionarea cu energie electrică a platformei Petromidia şi cu energie termică a oraşului Năvodari. Aceasta va permite o reducere anuală de aproximativ 290kt CO2 pentru producţia de energie electrică şi o economisire a resurselor energetice primare folosite de aproximativ 1,2 TWh”, au menționat reprezentanții Rompetrol/KMG International.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!