Parcul fotovoltaic a fost inaugurat vineri. Acesta a fost amenajat la Valea Călugărească, în satul Dârvari.
Investiția este prima realizată din fonduri PNRR a unei companii energetice deținute de statul român.
„Este un proiect pe care îl consider o premieră. SAPE este o companie importantă a Ministerului nostru. Vorbim despre un parc fotovoltaic de 5 MW. Este un proiect simbol pentru noi, pentru echipa SAPE și pentru România, fiindcă este primul proiect de acest fel din PNRR care se închide, are finalizare și începe să producă energie verde pentru România. Are și o componentă de stocare, de 1MW, așa cum ne dorim să vedem la cât mai multe proiecte la nivel național”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Valoarea investiției se ridică la 35 de milioane de lei, din care aproximativ 7,5 milioane de lei din PNRR.
SAPE inaugurează, în Prahova, un parc fotovoltaic de 7 milioane de euro