Rompetrol recrutează dealeri pentru stațiile sale de carburanți. Postul presupune, practic, administrarea unei astfel de unități ca pe o afacere proprie, dar beneficiind de sprijin și îndrumare din partea companiei.
“Rompetrol îşi dezvoltă afacerea prin implicarea antreprenorilor (Dealerilor) interesaţi să opereze staţii de distribuție a carburanților. Dacă și tu ești interesat să îți începi propria afacere, suntem alături de tine pas cu pas, te ghidăm și creștem împreună” este anunțul publicat de reprezentanții companiei.
Rolul dealerului este să administreze întreaga activitate a unei stații: “Pe scurt, stația si marfa sunt proprietatea Rompetrol, însă activitățile de vânzare și operare ale stației sunt coordonate de către tine în rolul de Dealer. Pentru îndeplinirea acestui scop este necesar sa îți deschizi o firmă”.
Dealerul este cel care “coordonează și motivează echipa care lucrează în stație pentru a avea împreună succes. Angajații din stații sunt angajații Dealerului, compania asigurând fondul necesar plății salariilor”.
Mai multe detalii despre o astfel de carieră poți obține de AICI.