La scurt timp după aniversarea a 70 de ani de la înființare, Rompetrol Well Services anunță că, în prezent, este lider în România pe segmentul de servicii speciale la sonde.
“Pe fondul declinului natural al sectorului de petrol și gaze din România, Rompetrol Well Services și-a extins gama de servicii oferite și către alte domenii conexe din regiunea Mării Negre, prin investiții constante în modernizarea echipamentelor - actualizarea tehnologiilor pentru serviciile de cimentare, stimulare sonde şi cele de tubaj, programe de simulare și testare a soluțiilor tehnice și pregătirea personalului. Astfel, RWS a contribuit recent la finalizarea sondelor geotermale din Balotești (2015 - complexul Therme București) și Beiuș (2021 – obținerea de agent termic pentru încălzirea orașului Oradea), dar și la sonde de exploatare a sării din Bulgaria în 2018 (extracția sării realizându-se prin injecția în zăcământ de apă dulce și extragerea de saramură saturată)”, au transmis reprezentanții companiei.
RWS realizează în medie circa 500 de operațiuni de cimentare la adâncimi de până la 5.000 de metri pentru sonde de petrol și gaze naturale din România și Europa de Est și peste 400 de operațiuni de stimulare matriceală, în fiecare an.