Rafinăria Vega, din Ploiești, este unicul producător de bitum și hexan din România, după ce, la preluarea Rompetrol de către KazMunayGas aici fiind implementată una dintre cele mai importante investiții.
Rafinăria din Ploiești a fost prima achiziționată în anul 1999 de Rompetrol. În 2007, când Grupul a fost preluat de KazMunayGas, compania de petrol si gaze a Kazahstanului, a fost implementată una dintre cele mai importante investiții: Instalația de Bitum Modificat cu Polimeri (singura din țară).
Treptat, au fost modernizate și celelalte instalații principale – Instalația de Hexan și Instalația de Distilare în Vid.
Potrivit unui comunicat al companiei, în urma investițiilor realizate de KazMunayGas, Vega a depășit pentru prima dată, în 2008, pragul de 400 de mii de tone de materii prime procesate. În cei 15 ani, rafinăria Vega a procesat peste 5 milioane de tone de materii prime, acestea fiind furnizate de rafinăria Petromidia, din Năvodari.
Vega a evoluat rapid, așadar, de la o unitate de rafinare clasică într-un producător și furnizor de produse speciale, obținute exclusiv din materii prime furnizate de Petromidia.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!