VINARIUM. Zeci de experți internaționali vin la Ploiești, anul acesta, pentru a XXI-a ediție a concursului

vinarium 2024 ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O nouă ediție VINARIUM va avea loc anul acesta la Ploiești. Peste 50 de experți internaționali sunt invitați să ia parte la concursul care va avea loc în perioada 23 - 26 mai.

Ediția din acest an este organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, în partaneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Prahova și Asociația EUROSPIRIT, desfășurându-se sub egida Ploiești #LetsPLAY - Capitala Tineretului din România.

„VINARIUM, prin organizarea și susținerea itinerantă a concursului internațional în orașe municipii de județ, exponente ale centrelor vitivinicole majore din țară, fixează repere ale prosperității colective în aceste zone, în acest an subscriind coerent - în termeni de Parteneriat - proiecției și acțiunilor autorităților locale ploieștene:

  • Creearea contextului de bunăstare, integrarea tinerilor în comunitate și creearea ecosistemului pentru aceștia, toate în vederea unui viitor în care tinerii să se regăsească.
  • VINARIUM relevă șansele reale de anteprenoriat în Ploiești – capitală a unui județ cu zone viticole de prim rang. Paletarul de resurse și, respectiv, de exploatare a acestora pentru a crea valoare adaugată, este unul larg, care trebuie făcut cunoscut tinerei generații.
  • În sensul identitar și cultural tinerii pot învăța prin VINARIUM care este cota universală pe care o pot atinge, branduind într-un mod cult o generație, o zonă și orașul în care locuiesc.
  • Acest Parteneriat deschide calea pentru o educație extrașcolară, VINARIUM oferind în rezumat sau in extenso informații și suport științific, curicule de învățământ continuu.
  • Axa sănătate, bunăstare, sport  - este documentată de VINARIUM și se referă la traseele de biking, tracking prin podgorii, exploatarea inventarului actual al județului de turism și welness și posibilitatea de a avea un corolar în Municipiul Ploiești.
  • În afară de ocuparea forței de muncă în întreaga zonă viticolă, orașul Ploiești poate fi - după modelul orașelor Berlin, Bordeaux sau Dusseldorf - teritoriul industriei ospitalității și a industriilor creative care cresc vitalitatea urbană: târguri, concursuri, expoziții, ateliere, cursuri, conferințe, în cheie oenologică (Berliner Wine Trophy, Cité du Vin, Prowein).
  • Enoturismul, dezvoltarea turismului de campere/rulote pe A7 (ca Autostrada Vinului/Podgoriilor) pot contura un turism verde, cu participanți atenți la mediu, un câștig material și de imagine fără alterarea ecosistemului moștenit. Conștientizarea tinerilor vis a vis de tot ceea ce înseamnă poluare (inclusiv cea „culturală”) - poate genera acțiuni și un modus vivendi în spiritul ecologiei eficiente, bază pentru dezvoltare sustenabilă.

VINARIUM aduce cu sine la Ploiești, mișcarea competitivă ENOVART, care îndrumă tinerii catre upcycling, către arta recuperatoare a tradițiilor vitivinicole ale zonei, cu materiale și inspirații locale.

VINARIUM are ca invitați la Ploiești peste 50 de experți internaționali care vor cunoaște și vor comunica în țările lor experiența ploieșteană”, au transmis organizatorii.

Concursul revine în Prahova după ediția de succes de anul trecut, găzduită de podgoriile din zona Dealu Mare.

 

Image