Măsurile de sprijin acordate angajaţilor din companiile ale căror activităţi sunt în continuare restricţionate vor fi prelungite pe durata menţinerii restricţiilor, a anunţat, vineri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
"Angajaţii companiilor ale căror activităţi sunt în continuare restricţionate, şi anume activităţile în restaurante, spectacolele şi activităţile cu public numeros, spectacolele în teatre, spaţiile de joacă închise, pentru toate aceste domenii acolo unde persoanele aflate în concediu de îngrijire a copilului sau persoane care sunt aproape de perioada de doi ani, respectiv trei ani pentru copilul cu dizabilităţi pe care îl aveau în creştere şi erau pe punctul de a se întoarce la serviciu, prelungim măsurile de sprijin. Acordăm în continuare, pe durata menţinerii măsurilor de restricţie, indemnizaţia pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie, stimulentul pentru persoanele aflate în concediu de acomodare, adică în vederea adoptării unui copil", a spus Alexandru, într-o declaraţie de presă, potrivit AGERPRES.
o altă măsură aprobată în şedinţa de Guvern de joi, 11 iunie, oferă posibilitatea altor membri ai familiei să poată primi ajutor financiar în cazul decesului unei rude aflată în concediu de creştere a copilului.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, vineri, că acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi prelungită până la data de 31 decembrie, în situaţiile în care aceasta expiră pe perioada stării de alertă. Potrivit acestuia, în şedinţa de Guvern de joi, a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă prin care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale reglementează prelungirea unor facilităţi acordate pe durata stării de urgenţă şi stării de alertă şi, totodată, permanentizează o serie de măsuri de simplificare a modului de depunere a documentaţiilor pentru diverse drepturi şi beneficii sociale.
Sursă foto captură facebook.com/violetaalexandruoficial/videos.