Violeta Alexandru: Pregătim completări la ordonanțele privind șomajul tehnic

Violeta Alexandru: Pregătim completări la ordonanțele privind șomajul tehnic
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Muncii pregătește noi prevederi privind acordarea ajutorului pentru șomajul tehnic. Deja au fost aprobate două ordonanțe de urgență, iar acum este în lucru un nou act normativ, după cum susține ministrul muncii Violeta Alexandru. "Am parcurs toate mesajele primite și pregătim completări la Ordonanțe pentru șomaj tehnic”, a spus ministrul, potrivit HotNews.

Aceasta spune că a discutat mult cu băncile pentru a rezolva situația celor care au PFA și doar cont personal. Ajutorul nu poate fi trimis pe cont personal. "Cei care au PFA cu activitate afectată de criză și doar cont personal al celui care conduce, vor putea comunica exclusiv electronic cu băncile ale căror clienți sunt pentru a le deschide și unul pentru PFA. Nu putem trimite bani publici în conturi personale. Mulțumesc băncilor care au fost receptive", a scris ministrul pe contul său de Facebook.

"Mă gândesc deja la alte măsuri. Pentru #Romaniaactivă. Reiau seria consultărilor pentru a îmi valida propunerile. Toți cei care vor să contribuie cu idei, indiferent de formațiunea politică, oameni care pun interesul public deasupra calculelor electorale mă găsesc în orice moment. Mă interesează ca și cei care muncesc să primească un semn că efortul lor, în această perioadă, este văzut de Guvern", a mai precizat Violeta Alexandru, pe Facebook.

Ministerul Muncii are o estimare de un milion de persoane care ar putea fi beneficiare ale ajutorului pentru șomajul tehnic, a declarat vineri Violeta Alexandru, ministrul muncii, potrivit sursei citate.

Image