Ziua Sustenabilității în România. Angajaţii Rompetrol din Ploiești, București și Constanța dau startul plantărilor de toamnă sădind 10.000 de puieți forestieri

rompetrol plantări sibiu
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

De Ziua Sustenabilității în România, angajații Rompetrol au dat startul plantarilor de toamnă. Aceștia au sădit deja primii 1.000 de puieți forestieri dintr-un total de 10.000 pregătiți pentru a fi plantați pe o suprafață de 2,4 hectare, în zona Păltiniș, din județul Sibiu. Acțiunea s-a derulat prin proiectul "Plantăm fapte bune în România" al Asociației EcoAssist.

 

La activitățile de plantare au participat angajați ai companiei, din Ploiești, Constanța și București.

“Suplimentar proiectelor de investiții derulate la nivel de Grup, pentru gestionarea emisiilor de gaze cu efect de seră în acord cu reglementările europene în vigoare, ne-am angajat să împădurim anual ample suprafețe de teren în diferite regiuni ale țării. În această toamnă, implicarea colegilor noștri din București, Constanța și Ploiești în activitățile de plantare și voluntariat marchează atât grija noastră față de mediu, cât și datoria față de comunitățile în care ne desfășurăm operațiunile”, a declarat Bauyrzhan Nugumanov, director general Rompetrol Downstream.

Acțiunea face parte din strategia de sustenabilitate a Grupului și joacă un rol important în gestionarea dublei crize, a schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității. Noile păduri protejează ecosistemele locale împotriva evenimentelor meteorologice extreme declanșate de schimbările climatice, iar puieții plantați în acest an vor contribui la un viitor sustenabil și rezistent la schimbările climatice pentru această regiune pentru generațiile viitoare.

„Misiunea pe care asociația EcoAssist și-a asumat-o din 2011 și până astăzi a rămas aceeași Plantăm! Îngrijim! Împădurim! De peste 3 ani, Rompetrol ne este partener financiar de încredere. Angajații companiei s-au implicat voluntar în acțiunile de plantare cât și în amenajarea spațiului verde din cadrul stațiilor de alimentare. În cei 13 ani de activitate am reușit să plantăm și să îngrijim peste 3 milioane de puieți forestieri, pe o suprafață ce depășește 760 de hectare de pădure și viitoare pădure cu sprijinul a peste 50,000 de mii de voluntari”, a precizat Simona Camburu, reprezentant al Asociației EcoAssist.

Această campanie este și o respectare a angajamentului asumat în cadrul ediției 2023 Rompetrol Run and Care, acela de a planta un puiet pentru fiecare participant la cursa caritabilă.

Până în prezent, compania a mai sădit, prin proiectul “Plantăm fapte bune în România”, în ultimii trei ani, aproximativ de 60.000 de puieți, în special în județele Prahova, Constanța, Ilfov.

 

Image