Auchan România susţine că nu a încălcat Legea concurenţei şi că îşi rezervă dreptul de a contesta în instanţă amenda primită de la Consiliul Concurenţei. "În cadrul investigaţiei care a vizat presupuse fapte anticoncurenţiale aferente perioadei 2006-2014, Auchan România a prezentat Consiliului Concurenţei toate probele şi argumentele pe care le-a considerat concludente şi relevante în vederea demonstrării faptului că nu a încălcat legea concurenţei", au arătat reprezentanţii companiei într-un comunicat transmis vineri și citat de Agerpres.
Aceştia au precizat că, încă de la înfiinţare, Auchan România practică o politică de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent, ceea ce nu permite, nici măcar accidental, realizarea de înţelegeri cu furnizorii, prioritatea companiei fiind de a avea cele mai mici preţuri în favoarea clienţilor şi de a fi competitivă.
"În acest context, presupusele fapte anticoncurenţiale în legătură cu 3 furnizori dintr-un portofoliu de aproximativ 1.500 de parteneri, cu care Auchan România colaborează în mod constant şi durabil, ar fi avut ca efect practicarea de preţuri ridicate, aspect ce este contrar politicii noastre comerciale, principiilor şi valorilor fundamentale ale companiei", au mai spus reprezentanţii companiei, precizând că îşi rezervă dreptul de a o contesta în instanţă decizia Consiliului Concurenţei.
Și România Hypermarche a transmis, joi, un punct de vedere, după amenda primită de la Consiliul Concurenței.
Autoritatea de concurență a amendat trei retaileri și patru furnizori ai acestora, cu 18,8 milioane de euro, pentru fixarea prețurilor.