Parcă niciodată de la referendumul pentru familia tradiţională încoace această ţară n-a mai fost atât de unită în ură cum este în cazul pensiilor speciale. Parte din principii, parte din invidie, fără să stea să se gândească la consecinţe sau la motivele care au făcut de la bun început pensiile speciale necesare, milioane de oameni cad de acord că ele trebuie să dispară. Îmi pare rău că trebuie să vă spun asta, dar aţi cam plecat pe fentă. E drept că la un aspect suntem toţi de acord, pensiile nesimţite trebuie să dispară. Dar între „pensii nesimţite” şi „pensii de serviciu” nu e un semn de egalitate.
Vă propun să evităm obişnuita greşeală de a ne pronunţa într-o privinţă fără să avem nişte informaţii sau numai pe baza unor informaţii subţiri. Vă sugerez, înainte să tragem o concluzie, să analizăm logic lucrurile. E o singură întrebare: „de ce au fost introduse aşa-zisele pensii speciale în România?”. Iar răspunsul este simplu: pentru motivarea anumitor categorii de bugetari. Practic, într-o perioadă în care ori nu avea suficienţi oameni într-un domeniu, ori cei care lucrau erau corupţi sau coruptibili, statul român s-a gândit că o motivaţie în plus o să atragă mai mulţi oameni. Practic, le-a spus românilor că, dacă se fac poliţişti sau judecători de exemplu, vor avea o serie de benficii pe care altfel nu le-ar avea. Totodată, ele vin ca urmare a activităţii din aceste domenii, ca o recompensă pentru munca în condiţii dificile. Acum, desigur, nişte mineri s-ar putea să arguenteze că munca lor e ceva mai grea. Perfect adevărat, cu toate că, dacă e să fim sinceri până la capăt, cel mai probabil nici ei nu au fost puşi niciodată în situaţia de a condamna pe cineva la 20 de ani de închisoare, de a împuşca un suspect, de a semna falimentul unei societăţi sau de a decide cu care dintre părinţi îşi va petrece un copil minor restul vieţii. Discuţia nu este despre diferenţele sau asemănările dintre profesii. Este despre onorarea unui contrat social.
Ideea e simplă: tu, ca stat, în urmă cu nişte ani, ai angajat pe cineva să facă o muncă pe care ai considerat-o grea. Ca să-l motivezi, i-ai promis c-o să-l laşi să se pensioneze mai devreme şi c-o să-i oferi o pensie motivantă. Acum, te-ai trezit că vrei să schimbi condiţiile în timpul jocului. Nu ţi se pare nedrept faţă de persoana respectivă? E ca şi cum noi, acasă, ne căutăm un meşter pentru diverse lucrări, îl tocmim, stabilim ce are de făcut, preţul şi programul de lucru. Iar când e aproape gata cu lucrările, ne trezim că e cam scump, îi reproşăm că ne-a cerut un preţ nesimţit şi că prea pleacă devreme, când în ţară sunt alţii care stau până târziu, şi-l obligăm să se conformeze unor reguli noi.
Bănuiesc că până aici suntem cu toţii de acord că ar fi fost nedrept să se schimbe reguluile în timpul jocului. Aici, mulţi dintre voi vor spune, cu siguranţă, „bine bine, dar aţi văzut ce pensii nesimţite au unii?”. Primul răspuns ar fi că nu trebuie să generalizăm. Al doilea este că, într-adevăr, unele sunt de-a dreptul nerealist de mari. Dacă, pe fond, consider că pensiile de serviciu şi alte categorii de recompense sunt necesare, problema apare la formă, mai exact la modul în care au fost calculate unele beneficii. Am auzit cu toţii exemple de bugetari care, ştiind că mai aveau puţin şi ieşeau la pensie, au profitat şi au introdus în calculul pensiei tot felul de beneficii ocazionale, precum diurne, deconturi, prime sau chiar sume recuperate în instanţă. Practic, în ultimele luni de activitate, din surse total ocazionale, respectivii au avut venituri foarte mari, pensiile li s-au calculat pe baza acelor venituri şi au ajuns să câştige pe lună, ca pensionari, mai mult decât câştigau ca salariaţi. Ceea ce e o tâmpenie. Aici trebuie intervenit, dar nu prin eliminare, ci prin recalculare, normalizare, plafonare. E un lucru simplu, corect şi probabil constituţional pe care ar trebui să-l facă statul.
Cred că trebuie să fim sinceri şi să mai recunoaştem un lucru. Pentru mulţi, nu e doar o problemă de principii. Nu e nici numai o problemă de bani publici, mai ales că nimeni dintre contestatari n-a stat să prezinte un calcul clar, ca să vedem că în realitate câteva mii de pensii speciale trec aproape neobservate în bugetul de stat. E şi o problemă de invidie. „De ce să câştige ăla mai mult ca mine?”. Simplu, pentru că a făcut o muncă pe care statul a considerat-o mai grea. Pentru că a fost mai inspirat sau mai norocos. Rezolvarea acestei dileme ar trebui să stea în încercarea ta de a câştiga mai mult, nu de a-l face pe celălalt să câştige mai puţin. „Şi de ce să se pensioneze înaintea mea?”. Şi aici trebuie să te uiţi mai întâi la cauze şi abia apoi la efecte. Îmbunătăţeşte-i condiţiile de lucru, redu-i stresul, redu-i factorii de risc şi s-ar putea să nu mai fie necesară pensionarea timpurie.
Discutând despre principii, ideea acestui editorial n-a fost niciodată să vă conving să fiţi pro sau contra pensiilor speciale, ideea este să vă conving să înlocuim ura şi generalizările cu logica şi cu informaţiile pertinente şi verificabile, să discernem mai bine şi mai mult, să ne punem întrebări şi să încercăm de fiecare dată să ne uităm mai mult la cauze şi mai puţin la efecte. Înjurăturile, masa şi dansul, pe pagina de Facebook.
(Foto: headtopics.com)
