Înscrierile la creșă și grădiniță încep la finalul lunii mai. Calendarul propus de Ministerul Educației

inscriere gradiniță
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Educației a publicat proiectul Metodologiei pentru înscrierea copiilor în învățământul preșcolar și antepreșcolar, pentru anul școlar 2023-2024. Prima etapă a înscrierilor la creșă și grădiniță ar urma să se desfășoare la sfârșitul lunii mai.

 

 

Calendarul lansat în consultare publică, privind înscrierea la creșă sau grădiniță:

23-30 mai 2023 – reînscrierea copiilor care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent;

31 mai 2023 – afișarea listei copiilor reînscriși și a locurilor rămase libere după finalizarea etapei de reînscrieri;

6-15 iunie 2023 – etapa I din cadrul procesului de înscriere – înscrierea copiilor în baza opțiunilor exprimate de părinți/reprezentanți legali și în limita locurilor disponibile;

16 iunie 2023 – afișarea listei copiilor înscriși și a numărului de locuri rămase libere după prima etapă de înscrieri;

19-29 iunie 2023 – etapa a doua din cadrul procesului de înscriere - înscrierea copiilor pe locurile rămase libere în urma etapei I;

30 iunie – afișarea listei copiilor înscriși și a numărului de locuri rămase libere la finalul etapei a II-a de înscriere;

20-30 august – etapa de ajustări – înscrierea, pe locurile rămase libere, a copiilor care nu au fost înscriși în niciuna dintre etapele precedente;

31 august 2023 – Afișarea listei copiilor înscriși și a numărului de locuri rămase libere.

“Numărul de locuri care se acordă, prin cifra de școlarizare, asigură cuprinderea întregii generații a copiilor de 4 ani în grupa mijlocie și cuprinderea întregii generații a copiilor de 5 ani în grupa mare din învățământul preșcolar”, prevede proiectul.

Părinții copiilor cu vârste de la naștere la 3 ani pot solicita înscrierea copiilor lor în unități de învățământ cu personalitate juridică cu grupe de nivel antepreșcolar și părinții copiilor cu vârste între 3 și 6 ani pot solicita înscrierea copiilor lor la grădiniță în untiăți cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar depunând, pe locurile libere rămase după operațiunea de reînscrieri, cerere de înscriere la unitatea de învățământ aleasă. În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere primite de la părinți este mai mare decât numărul de locuri libere, se aplică criterii de departajare generale și specific stabilite prin aceeași metodologie.

Criteriile generale de departajare valabile la înscrierea la creșă:

a) copilul are vârsta de 2 ani împliniți la începutul anului școlar;

b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;

c) ambii părinți ai copilului lucrează/părintele prezintă adeverință de reîntoarcere la serviciu, în termen de 30 de zile de la data înmatriculării sau părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului;

d) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului urmează o formă de învățământ la zi;

e) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți;

f) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

g) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului se încadrează în una dintre situațiile:

(i) pensionat în conformitate cu prevederile legale;

(ii) cu certificat de handicap;

(iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;

h) părintele copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar).

Criteriile generale de departajare valabile la înscrierea la grădiniță:

a) copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la începutul anului școlar;

b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;

c) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului urmează o formă de învățământ la zi;

c) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți; situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;

d) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

e) ambii părinți ai copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile:

(i) pensionat în conformitate cu prevederile legale;

(ii) cu certificat de handicap;

(iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;

f) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;

g) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.

Proiectul complet al metodologiei poate fi consultat AICI.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

Image