Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat data la care va fi organizat examenul de titularizare din acest an, amânat în contextul pandemiei și al stării de alertă.
"Examenul se va susține în data de 29 iulie, tot în condiții speciale. Trebuie să spunem că a fost legea 55 prin care erau interzise aceste concursuri, prin urmare ar trebui să suspend acest proces de realizarea a concursului titularizare pentru profesori.A fost promulgată lege acum, o altă lege, de către președintele României Klaus Iohannis și putem să susținem acest examen. Ordinul cu calendarul a fost aprobat și începând cu data de nouă iulie candidații își pot depune dosarele”, a explicat ministrul Educației, citat de edupedu.ro.
Ilustrație arhivă