Cele două licee din Prahova care s-au numărat printre unitățile desemnate câștigătoare ale ediției din acest an a competiției “Școala Europeană” au fost premiate, ieri, de ministrul Educației, Remus Pricopie, și premierul Victor Ponta.
În Prahova, premiile au ajuns la Colegiul Național “Nichita Stănescu” s-a clasat pe locul 13 din 65, cu 159 de puncte, respectiv la Liceului Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” Ploiești, care a ocupat poziția 22, cu 149 de puncte. “În cadrul celei de-a XI-a ediţii a competiţiei pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană", care s-a desfăşurat, în acest an, sub înaltul patronaj al Parlamentului European, s-au înscris 117 unităţi de învăţământ din 35 de judeţe şi din municipiul Bucureşti. Reprezentanţii unităţilor de învăţământ preuniversitar premiate au primit o diplomă şi o plachetă, precum şi un premiu de 5.000 lei, sumă care va fi utilizată pentru dotarea şcolilor cu materiale necesare bunei desfăşurări a activităţii didactice”, a anunțat, ieri, Ministerul Educației.
Competiţia „Şcoala Europeană” se adresează unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Pentru stabilirea câştigătorilor sunt evaluate criterii precum calitatea şi coerenţa managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, dar şi impactul pe care activităţile derulate în proiectele europene l-au avut asupra culturii organizaţionale și a ethosului şcolii. Competiţia „Şcoala Europeană” a fost lansată de MEN, în 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană. Odată obţinut, certificatul este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a-şi reconfirma titlul.