100 de elevi ai Colegiului Național “Jean Monnet” din Ploiești beneficiază, gratuit, de instruire pentru dezvoltare antreprenorială

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Peste 6.000 de elevi de liceu din România vor beneficia gratuit, în acest an școlar, de sprijin în dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin învățare interactivă, complementară curriculei teoretice obișnuite. Printre ei se numără și 100 de copii de la Colegiul Național “Jean Monnet” din Ploiești, care vor avea oportunitatea, astfel, de a înţelege cum funcţionează o companie, cum se identifică un produs sau un serviciu cu potențial pe piață, cum se construiește un plan de afaceri. Într-un cuvânt, încă din anii de școală ei au șansa de a face primii pași spre lansarea unei companii reale.

Peste 150 de cadre didactice din 130 de unități de învățământ, cu sprijinul angajaților Citi România, vor asigura la nivel național implementarea programului la clasă, oferind un mix adecvat de cunoștințe teoretice și sfaturi practice. Participanții în program beneficiază gratuit de materiale dedicate, precum ghidul profesorului și al consultantului voluntar, de manualul elevului “Fii antreprenor!” precum și de alte materiale auxiliare. “La nivel global, aproximativ 75 de milioane de tineri sunt în căutarea unei cariere potrivite. Pentru a-și spori șansele în competiția pentru oportunități economice și pentru a avea succes în economia secolului 21, acești tineri au nevoie de un mix de educație, angajabilitate, spirit antreprenorial și abilități de leadership. Prin parteneriatul de peste 15 ani cu Junior Achievement, ne păstrăm angajamentul de a pregăti noua generație din România pentru succes pe o piață din ce in ce mai competitivă”, a spus Tibor Pandi, Director General Citi România.

Programul face parte din angajamentul pe termen lung al Citi de a îmbunătăți accesul tinerilor din România la educație financiară și antreprenorială. În perioada 2012-2015, cu sprijinul financiar al Citi Foundation, 15.000 de elevi din peste 70 de orașe din România au deprins bazele antreprenoriatului și au dezvoltat împreună peste 2600 de planuri de afaceri. Peste 70 consultanți voluntari Citi România au dedicat în total peste 240 de ore de voluntariat la clasă sau în mediul online, oferind feedback si recomandări de îmbunătățire pentru ideile tinerilor. Parteneriatul dintre Citi și Junior Achievement datează din anul 2000, iar investiția Citi în programele Junior Achievement în Romania depășește un milion de dolari.

Proiectul este derulat de Citi Foundation și Junior Achievement România (JA România) și își propune să aibă un puternic impact social în regiune.

 

 

Image