Asociația OvidiuRo, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, a finalizat, în județ, Atelierele de Vară Șotron 2019, modulul educațional implementat pe perioada vacanței de vară la nivel național și adresat copiilor de 3 – 6 ani din comunități defavorizate. În Prahova,10 Ateliere Șotron, susținute de 25 de profesori, voluntari din județ, au avut loc în lunile iulie și august, implicând în total 130 de copii - majoritatea din medii rurale și urbane defavorizate. Timp de două săptămâni, aceștia au beneficiat de învățare prin joc, lectură și experimente, la grădiniță, iar profesorii voluntari au participat, săptămâna trecută, la conferința regională și de bune practici„Educație timpurie de calitate pentru fiecare copil”, organizată de OviduRo la Focșani.
La nivel național, în această vară, 6.000 de copii au beneficiat de Atelierele Șotron, în cadrul a 480 de Ateliere organizate în 37 de județe. Proiectul a fost posibil cu participarea voluntară a aproximativ 1200 de profesori de învățământ preșcolar și datorită suportului oferit de Grupul Fildas-Catena, Raiffeisen Bank și Glaxo Smith Kline România.
Tema Atelierelor din acest an a fost "Lumea vie – plante și animale" astfel că, în fiecare zi, copiii și profesorii au explorat prin activități integrate ceea ce ne înconjoară, de la firul ierbii până la stele. În ateliere s-au aplicat multe elemente din noul curriculum pentru educație timpurie, recent aprobat. Obiectivul Atelierelor a fost acela de a crea o comunitate de învățare, cu scopul de a dezvolta autonomia în învățare a copiilor, de a încuraja cooperarea, de a aprofunda cunoștințe și, de asemenea, pentru a le deschide poarta spre cunoaștere acelor copii care nu au alte experiențe de învățare pe timpul verii.
„Atelierele de Vară din județul Prahova au avut un impact deosebit asupra copiilor, părinților și comunității locale. Au participat invitați din scoală, primărie, poliție, ISU etc. În total, au fost organizate 10 Ateliere de Vară cu 25 de profesori voluntari și 130 de copii care au beneficiat de bucuria jocului și a învățării, bucuria de A FI fericit, într-un mediu de învățare antrenant", a declarat prof. Oprea-Nicolae Angelescu, inspector școlar general în cadrul ISH Prahova.
Activitățile din cadrul Atelierelor au fost susținute cu materiale educaționale puse la dispoziție de OvidiuRo, materiale care au rămas în grădinițe și vor fi folosite de copii, în noul an școlar.
„Vara aceasta am avut o participare-record la Ateliere, față de anii trecuți. Practic, numărul educatoarelor care au susținut un Atelier s-a dublat. Este pentru noi un semn evident că schimbarea începe să vină, din interior: profesorii simt ei înșiși nevoia de a aduce metode interactive de învățare în activitățile la grupă, vor să atragă resurse noi și de calitate, mai ales în grădinițe defavorizate și sunt deschiși să schimbe semnificativ felul în care s-au raportat până acum la copii, în activitățile zilnice. De exemplu, eliberarea sălii de grupă (crearea unui spațiu aerisit, ordonat, adecvat nevoilor de învățare ale copiilor mici, personalizat pentru fiecare grup de copii – vs. sala de grupă tradițională, aglomerată, cu multe decorațiuni inutile) a fost una din condițiile de participare la Ateliere și o provocare pentru profesori. Au făcut însă această schimbare și - sperăm noi - ca și din toamnă, cele câteva sute de săli să rămână acel spațiu de învățare structurat, centrat pe copil, care facilitează dezvoltarea unei comunități de învățare. Și astfel, cu pași mici, alături de mulți profesori, vom putea asigura educație timpurie de calitate – mai ales acolo unde este cea mai mare nevoie, în zonele defavorizate", a explicat Maria Gheorghiu, cofondator OvidiuRo.
Anul acesta, Atelierelor li s-a adăugat un modul de științe și experimente, "Povești de Vară sub Lupă", o continuare a proiectului lansat în 2018 de OvidiuRo cu susținerea Raiffeisen Bank. Ca și ediția anterioară, proiectul s-a bucurat de un impact major, aducând numeroase cărți și resurse centrate pe experimente sau matematică în grădinițe defavorizate și formând profesori în activități de predare prin STEM.
Mai multe detalii despre proiectele organizației găsiți pe www.ovid.ro.