2.000 de copii din Prahova vor primi PRIMA CARTE pentru acasă

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Asociația OvidiuRo continuă parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, urmărind creșterea calității educației preșcolare în mediile defavorizate. Noua componentă este lansarea, la nivelul județului, a programului pilot de lectură în grădinițe „Fiecare copil merită o poveste". Acesta a debutat la Ploiești, săptămâna trecută, cu un training pentru profesori din învățământul preșcolar - metodiști și responsabili de cercuri pedagogice care, pe bază de voluntariat, vor deveni ei înșiși formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului –pentru toți cei peste 900 de profesori de învățământ preșcolar din județ. De asemenea, în cadrul programului, 2000 de copii din mediul rural din județul Prahova vor primi prima carte pentru acasă, iar în grădinițele din zone defavorizate vor fi amenajate centre de bibliotecă.

„După mulți ani de intervenții la firul ierbii,  cea mai importantă concluzie este că avem nevoie să punem bazele unei infrastructuri sustenabile pentru educație preșcolară de calitate pentru toți copiii, în special în mediul rural. Practic, profesorii participanți astăzi la trainingul din Ploiești vor duce resursele și vor disemina metodele de dezvoltare a limbajului către profesorii de învățământ preșcolar din tot județul. Acesta este modul de lucru pe care îl propunem partenerilor județeni și despre care credem că va avea un impact real la nivel național. Intenționăm să transformăm acest program-pilot în politică publică, pentru stimularea lecturii în grădinițe”, declară Maria Gheorghiu, Cofondator Asociația OvidiuRo.

La nivel național, până la finalul anului 2019, prin programul pilot „Fiecare copil merită o poveste", OvidiuRo va implementa un mix de intervenții constând în 400 de centre de bibliotecă adaptate vârstei preșcolare, formarea unui număr de 35.000 de profesori în metode de dezvoltarea comunicării orale i a premiselor citirii și scrierii folosind cărți ilustrate, inclusiv un kit de literație pentru fiecare profesor , respectiv distribuirea a 260.000 de cărți ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin proiectul„Prima mea Carte".

La nivelul fiecărui județ, programul„Fiecare copil merită o poveste" presupune, pe lângă formarea de profesori formatori, sesiuni de citit cu copiii, amenajarea centrelor de bibliotecă și alte activități conexe: întâlniri de lucru cu profesorii, vizite și ateliere cu copiii și părinții în comunitățile din județ în care OvidiuRo a avut intervenții prealabile, dar și întâlniri cu directorii de școli și cu bibliotecarii din județ.

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești.  Eficacitatea programului-pilot Fiecare Copil în Grădiniță a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, în vigoare începând cu februarie 2016.

În 2017, prin dezvoltarea de Centre pentruEducație de Calitate și Literație în zone defavorizate, OvidiuRo a sprijinit grădinițele din mediul rural să le ofere copiilor acces la un vocabular divers și la lumea fascinantă a cărților de ficțiune și non-ficțiune. Anul trecut, OvidiuRo a instruit 700 de profesori din învățământul preșcolar, focusul sesiunilor de formare fiind metodele de învățare centrate pe copil și cele pentru dezvoltarea literației.

OvidiuRo își propune ca în 2018 să formeze peste10000 de profesori de învățământ preșcolar, în special din mediul rural, în dezvoltarea alfabetizării timpurii folosind cărți ilustrate, să dezvolte Centre de bibliotecă în grădinițele rurale și să distribuie zeci de mii de cărți pentru acasă copiilor din cele mai sărace comunități rurale din țară.

 

Image