200 de candidați merg la Titularizare fără proba practică

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Aproape 1.000 de cadre didactice au susținut, în ultimele două săptămâni, probe practice sau inspecții la clasă care vor conta la calcularea mediei finale pentru ocuparea unuia dintre posturile vacante, anunțate în această vară. Alți peste 200 sunt așteptați, în zilele următoare, să facă dovadă priceperii lor în baza unor testări susținute anterior.

Concret, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova, 983 de candidați au susținut probele, în perioada 2-14 iunie. Restul, până la totalul de 1.178 de dosare validate, se va baza pe notele de la definitivat, examen pe care cadrele didactice trebuie să-l susțină obligatoriu în primii ani de la debutul la catedră. “Potrivit art. 58, alin.7 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2014-2015, aprobată prin O.M.E.N 5451/ 2013, cadrul didactic care a obţinut cel puţin media 8 (opt) la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2014, poate folosi acest rezultat pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate, sesiunea 2014. Pentru echivalarea inspecţiei la clasă şi pentru introducerea notelor în aplicaţia «Titularizare-2014», candidaţii care utilizează media obţinută la inspecţiile de definitivat vor aduce la I.S.J.Prahova, în data de 18 iunie 2014, între orele 10.00-15.00 adeverinţa tip, eliberată de unitatea de învăţământ, și copiile xerox ale celor două inspecţii speciale, autentificate de conducerea unităţii”, a anunțat conducerea Inspectoratului Școlar Județean Prahova.

 

 

Image