Un număr de 250 de copii se vor întrece, de miercuri până duminică, la Olimpiada ''Meşteşuguri artistice tradiţionale'', care va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.
Potrivit organizatorilor Olimpiadei, vor fi prezenţi copii din 31 de judeţe ale ţării, inclusiv Sibiu şi Bucureşti, dar şi din străinătate - Suedia, Republica Bulgaria şi Republica Moldova, R.P. Chineză.
Cu acest prilej, vizitatorii Muzeului în aer liber vor putea participa la ateliere interactive de confecţionat podoabe şi jucării, pictură chinezească, dansuri tradiţionale bulgăreşti.
Pe 28 iulie, ora 17,00, va avea loc festivitatea de închidere pe scena de pe lacul din Muzeul în aer liber, unde sunt aşteptaţi pentru o prestaţie artistică membrii Ansamblului Folcloric "Valea Sadului".
Potrivit sursei citate, și în acest an, se va desfăşura, în paralel cu Olimpiada, cea de-a XI-a ediţie a Taberei de meşteşuguri "Fără limite - Împreună întru tradiţie", dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară.