Peste 50.000 de studenţi din centrele universitare vor avea acces gratuit de marţi până vinerea viitoare la teatru, operă, concerte şi muzee în cadrul festivalului Unifest, potrivit Uniunii Studenţilor din România (USR).
Cu peste 300 de evenimente în 18 oraşe universitare, printre care se numără Bucureşti, Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara şi bilete gratuite la muzee, filme, Ateneu sau spectacole de teatru, operă şi operetă, Unifest aduce pentru al treisprezecelea an consecutiv cultura, arta şi educaţia nonformală mai aproape de studenţi, potrivit Agerpres.
"Pe baza carnetului de student, cei interesaţi îşi ridică bilete în centrele universitare şi au acces gratuit la instituţii culturale. Avem şi evenimente specifice prin care promovăm tinerii talentaţi, de exemplu, Noaptea albă a teatrului studenţesc, Maratonul de scurtmetraje, Seara de folk, Crosul studenţesc. Luni avem concert Vunk la Sala Polivalentă, unde sunt aşteptaţi aproximativ 8.000 de studenţi, iar săptămâna viitoare avem şi un concurs de miss", a declarat preşedinta USR, Loredana Urzică, marţi, într-o conferinţă de presă.
Ea a menţionat că nu lipsesc nici trainingurile susţinute de specialişti pentru a-i ajuta pe studenţi să se dezvolte în domenii precum comunicare, project management etc.
Loredana Urzică a spus că în contextul evenimentului studenţii pot dona sânge.
La rândul său, subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) Alina Cazanacli a afirmat că Unifest reprezintă esenţa culturalizării în mediul studenţesc.
"Unifest a devenit o tradiţie, este aşteptat şi de mediul studenţesc şi de tinerii din România din ce în ce mai mult de la an la an. MTS s-a dovedit un partener de nădejde în toate demersurile dumneavoastră", le-a spus Cazanacli studenţilor.