50 de clase a IX-a în care nimeni nu a vrut să înveţe

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!
Aproape 1.400 de locuri au rămas neocupate, în Prahova, în urma primei etape a repartizării computerizate a absolvenţilor de gimanziu, pentru admiterea la liceu.

În acest an, în Prahova au fost aprobate 6.776 de locuri pentru clasa a IX-a. 1.392 dintre ele au rămas, însă, neocupate după prima etapă a repartizării computerizate a candidaţilor, deşi numai trei elevi au rămas pe dinafară, din cauza numărului prea mic de opţiuni completate în fişa de înscriere. Asta înseamnă aproape 50 de clase în minus, formate din toamnă, faţă de estimarea iniţială, adică o cincime din total.

Urmează, însă, alte două etape ale repartizării, dedicate celor care nu s-au înscris în prima fază sau celor care nu au ocupat, încă, un loc la liceu, precum şi şedinţele dedicate încadrării, în clasa a IX-a, a elevilor care au rămas cu situaţia neîncheiată la final de gimnaziu, nu au susţinut Evaluarea Naţională şi care vor participa, peste aproximativ o lună, la examenele de corigenţă.

Toţi aceştia pot sta liniştiţi, pentru că oferta locurilor libere este, încă, una foarte bună. Au rămas clase incomplete inclusiv la şcoli de prestigiu din judeţ, cum ar fi Colegiul Naţional „Jean Monnet” Ploieşti (2 locuri la Filologie – lb. franceză) sau Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti (1 loc la Filologie – lb. germană). Cele mai multe şanse le au, însă, cei care optează pentru clasele de Mecanică. Sunt 93 de locuri neocupate la Liceul de Transporturi Ploieşti şi alte 131 la „1 Mai”.

La profilul Real, au mai rămas suficiente locuri libere la „Ion Kalinderu” Buşteni (Mate-Info – 15 locuri), „Mihail Cantacuzino” Sinaia (Mate-Info – 14 locuri), „Constantin Istrati Câmpina (Mate-Info – 28 locuri) „Constantin Cantacuzino” Băicoi (Mate-Info – 25 locuri şi Ştiinţe ale naturii – 14 locuri).  

Ioana Rădulescu

 

Image