A avea sau a nu avea cărți școlare noi, din septembrie? Livrarea manualelor digitale, sub semnul întrebării

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

După editori, și cadrele didactice pun sub semnul întrebării posibilitatea ca, pe 15 septembrie, elevii din clasele I și a II-a să aibă pe bănci noile manuale. Procedura de achiziție a fost lansată pe 19 aprilie și vizează contracte pe patru ani, cu valoarea estimată, fără TVA, la 30.508.150 lei. Ofertele ar trebui deschise pe 4 iunie și, dacă totul merge strună, editorii vor avea la dispoziție numai trei luni să dea gata peste 1,3 milioane de volume, în condițiile în care vorbim și despre premiera pe care o reprezintă varianta digitală a manualelor, introdusă din această toamnă.

Chiar dacă nu este tocmai un lucru neobișnuit ca elevii să înceapă anul școlar fără manualele asigurate de stat sau fără rechizitele gratuite garantate celor din familii sărace, problema manualelor nu ar mai fi, de data aceasta, una punctuală. De altfel, însă de la lansarea proiectului în dezbatere publică, ministrul Educației, Remus Pricopie, a subliniat importanța introducerii unei serii noi de cărți școlare, în condițiile în care în clase există, la acest moment, unele mai vechi de 20 de ani. Așa s-au conturat, până în prezent, detaliile care ar trebui să transforme școala românească, cel puțin parțial, într-una cu adevărat modernă, prin prisma conținutului viitoarelor manuale, dar și a formei. Ar trebui să vorbim, din septembrie, la clasele I și a II-a, de alternativele digitale care vor veni în completarea lecțiilor tradiționale, îmbunând predarea clasică, metodele moderne și aplicațiile atractive pe care copiii le au de acum la dispoziție, datorită tehnologiei. Cam acesta ar fi planul. Numai că editorii s-au grăbit să spună că licitația nu miroase a bine, începând cu termenul scurt de efectuare a comenzii și terminând cu condițiile impuse participanților, cel puțin în ceea ce privește loturile “bănoase”, sau prețurile cărților, care pornesc de la 6,1 lei/ bucată, sumă prea mică, în opinia contestatarilor. Pe deasupra este vorba despre tipărire, livrarea și servicii de e-learning pentru manualele de limba română, matematică, limbă modernă, religie, achiziții care impun, pentru fiecare lot ofertat, cifre medii de afaceri cuprinse între trei și 12 milioane de lei.

Iar dacă argumentele editorilor au fost demontate repede de responsabilii din Ministerul Educației, fiind transformate urgent în cârcoteli neîntemeiate, problema este că, mai nou, temerile vin tocmai din sistemul de învățământ. Cei care urmează să predea după noile manual sunt aproape siguri că nu vor avea pe catedră obiectul muncii, la 15 septembrie 2014. “Manualele sunt deja în întârziere, indiferent dacă ne referim la varianta tipărită sau cea digitală. Timpul este foarte scurt pentru finalizarea procedurilor și realizarea manualelor, așa că la toamnă ne vom trezi fără manuale adecvate. Din nou”, atenționează Ion Duță, liderul sindicatului “Școala Prahovei”.

Ministerul Educației a anunțat, la jumătatea lunii martie, că a iniţiat procedura de evaluare şi licitaţie pentru manualele de clasa I şi a II-a, iar din septembrie, copiii vor avea beneficia, așadar, nu numai de cărțile școlare clasice, ci și de manuale digitale. Achiziția a fost lansată, efectiv, pe 19 aprilie,iar ofertele vor fi deschise pe 4 iunie, conform calendarului precizat în documentele de pe SEAP. Documentația care însoţeşte lansarea procedurii arată că“noile manuale vor fi adaptate nevoilor elevilor şi ale societăţii secolului al XXI-lea, pe baza unui proces demarat în premieră în România, şi vor asigura creşterea calităţii procesului educaţional, prin respectarea standardelor europene şi racordarea la exigenţele societăţii contemporane”. De asemenea, potrivit specificațiilor tehnice publicate încă de anul trecut, noua variantă a manualelor reprezintă o abordare nouă a procesului de predare-învăţare-evaluare, iar “manualele digitale trebuie să îmbogăţească procesul educaţional cu activităţi multimedia interactive. Manualul digital cuprinde integral conţinutul manualului tipărit, având în plus (sau în locul ilustraţiilor de pe hârtie) elemente specifice precum: exerciţii interactive, jocuri educaţionale, animaţii, filme şi simulări care, prin utilizare, aduc un plus de profit cognitiv. Manualele sunt utilizate în procesul de predare-învățare-evaluare atât individual, cât şi în activităţi de grup. Varianta electronică nu este restricţionată doar la rolul de manual propriu-zis, ci este (în conjuncţie cu platforma on-line care îl găzduieşte) şi caiet de notiţe, respectiv portofoliu de lucrări personale”.

O altă noutate este că varianta tipărită a manualelor va fi mult mai consistentă, elevii de clasa I urmând să studieze, chiar din această toamnă, dacă termenele vor fi respectate, după abecedare în două volume.

 

 

Image