Proiectul de Ordin al ministrului Educației privind organizarea și desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 prevede ca absolvenții de gimnaziu să poată participa la admiterea la liceu numai dacă au obținut peste media 5.00 la Evaluarea Națională. Documentul, prezentat de edupedu.ro, a fost discutat, luni, și în Comisia de Dialog Social. Potrivit sursei citate, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret (FSE Spiru Haret) și Federația Asociațiilor de Părinți au votat “pentru“, în timp ce Asociația Elevilor din Constanța (AEC) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) au votat “împotrivă“.
Hotărârea Comisiei nu este definitivă, mingea fiind în terenul Ministerului Educației, care va lua hotărârea finală.
În prezent, la admiterea la liceu poate participa orice absolvent de gimnaziu, în media de admitere rezultatul de la Evaluarea Națională având o pondere de 80%, iar media absolvirii gimnaziului o pondere de 20%. metodologia nu a prevăzut un prag, astfel încât, în ultimii ani, locuri la liceu au fost ocupate inclusiv cu medii de 3.
Dacă metodologia admiterii la liceu va fi modificată așa cum prevede acest proiect, absolvenților de gimnaziu cu medii sub 5 la Evaluarea Naționale nu le va rămâne decât să opteze pentru a-și continua studiile în învățământul profesional.
Citiți și: ADMITERE 2019 | La ce licee au fost repartizați absolvenții din Prahova cu cele mai mici medii