ADMITERE 2022. Liceele din Prahova și universități din toată țara își prezintă oferta, de astăzi, la Ploiești

admitere 2022
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Luni, la Ploiești, se dă startul Săptămânii de Excelență pentru Elevi, un eveniment centrat pe Bursa valorilor educaționale, în cadrul căreia licee și universități își vor prezenta oferta pentru tinerii prahoveni care participă anul acesta la admitere. În plus, pe parcursul următoarelor zile, Palatul Culturii va fi și gazda mai multor evenimente de tip ateliere, spectacole, prezentare de proiecte și exemple de bună practică.

 

Săptămâna de Excelență pentru Elevi are loc în perioada 16-19 mai 2022 și va include Bursa de valori educaționale, unde unitățile de învățământ liceal și universitar vor prezenta oferta educațională pentru anul școlar 2022-2023, precum și activități reprezentative desfășurate de elevi.

Deschiderea  evenimentului are loc luni, 16 mai 2022, ora 14.00, la Sala Coloanelor de la Palatul Culturii Ploiești.

La ediția de anul acesta, a XII-a, s-au înscris 25 de licee și colegii din Ploiești și din alte localități ale județului. De asemenea, vor fi prezente universități și facultăți din cadrul unor universități: Facultatea de  Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, Universitatea ”Valahia” din Târgoviște, Universitatea ”Petrol-Gaze” din Ploiești, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Facultatea de  Inginerie a Instalațiilor din Universitatea Tehnică de Construcții București, Facultatea de Inginerie a Sistemelor Biotehnice din Universitatea Politehnică București, Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați.

Evenimentul vine în întâmpinarea tinerilor prahoveni care anul acesta vor susține admiterea la liceu sau la facultate.

Săptămâna de Excelență pentru Elevi – calendarul oficial

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

 

 

 

Image