Toate cele 168 de locuri disponibile la admitere, în acest an, la Colegiul Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza au fost ocupate de candidații cu medii între 7,38 și 9,96. Anunțul a fost făcut de reprezentanții unității de învățământ, după încheierea etapei dedicate depunerii cererilor de retragere de către tinerii care au renunțat la loc.
"Cele 168 de locuri disponibile au fost ocupate de 108 băieți și 60 de fete, din 17 județe și din municipiul București. Cei mai mulți dintre candidați provin din județul Prahova, respectiv 41 de candidați.
Prima medie de admitere este a unei absolvente a Școlii Gimnaziale Sat Brătilești, din județul Buzău, respectiv 9,96.
La băieți, cel mai bun rezultat a fost obținut de un absolvent al Școlii Gimnaziale „Iordache Păcescu” Coșești, din județul Argeș, fiind admis cu media 9,72", au precizat reprezentanții colegiului.
BACALAUREAT 2023. Promovabilitate de 100% la Colegiul Național Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza
"Candidații admiși care au susținut testul de verificare a cunoștințelor la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” sunt așteptați la sediul colegiului, în Breaza, în data de 14 iulie 2023, ora 11.00, în vederea întâlnirii cu Domnul Comandant și Domnul Director și pentru realizarea măsurătorilor pentru confecționarea uniformelor", au precizat reprezentanții colegiului într-un anunț publicat anterior.