ADMITERE 2024. UMF Cluj anunță modificări în examenul la Medicină și Medicină dentară

umf cluj admitere
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cu mai puțin de șase luni înainte de admitere, conducerea UMF Cluj a decis să modifice examenul astfel încât ponederea întrebărilor din Biologie, în cadrul testului, să fie mai mare decât cea a întrebărilor din Chimie.

 

Data de 21 iulie 2024 a fost anunțată deja oficial ca zi de admitere pentru facultățile de Medicină și Medicină dentară de către Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara (aprobat HCA 1/660 din 11.01.2024), de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu-Mureș A și de Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova. Acum, și UMF Cluj a decis să organizeze examenul în aceași zi, dar vine cu o modificară semnificativă în structura subiectelor.

UMF Cluj a anunțat că, începând din acest an, modifică ponderea întrebărilor de Biologie și Chimie, astfel că proba de admitere va avea mult mai multe întrebări de Biologie, scrie stiridecluj.ro. La programele de studii Medicină şi Medicină dentară, teza de concurs va conţine întrebări din tematica de biologie și chimie (35 întrebări biologie și 15 întrebări chimie)”. Până acum, ponderea era de 50-50 (adică 25 de întrebări de Biologie și tot atâtea de Chimie).

 

 

Image