Timp de patru zile, săptămâna viitoare, la Ploiești va avea loc Bursa de valori educaționale, evenimentul devenit deja tradiție, în cadrul căruia liceele și colegiile din județ își prezintă oferta pentru admitere. În acest an, și liceenii sunt așteptați să cunoască ofertele educaționale ale mai multor universități din Ploiești, București, Constanța și Târgoviște.
Evenimentul, organizat în cadrul „Săptămânii de excelenţă pentru elevi”, va avea loc în Sala Coloanelor din cadrul Palatului Culturii Ploiești. Deschiderea este programată pentru luni, 20 mai, ora 13.00.
În prima zi, standurile liceelor vor putea fi vizitate până la ora 16.00, în zilele de marți și miercuri elevii sunt așteptați în intervalul 10.00 - 16.00, iar joi, în ultima zi a bursei, până la ora 14.00.
În acest an, organizatorii au pregătit și o secțiune dedicată promovării învățământului universitar. În Sala Marea Unire din cadrul Palatului Culturii Ploiești, liceenii pot cunoaște ofertele educaționale de la:
- Universitatea Tehnică de Construcții București - marți, 21.05.2022, ora 11.00
- Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București - marți, 21.05.2022, ora 12.00
- Universitatea „Valahia” din Târgoviște - marți, 21.05.2022, ora 13.00
- Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Facultatea de Transporturi – miercuri, 22.05.2024, ora 10.30
- Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța - miercuri, 22.05.2024, ora 12.00
- Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești – joi, 23.05.2024, ora 12.00
ADMITERE 2024. Peste 800 de locuri la clasa a IX-a, în acest an, în colegiile militare din țară