Conducerea C. N. "Mihai Viteazul " Ploiești a anunțat calendarul selecției organizate în acest an pentru constituirea claselor a V-a care vor funcționa din toamnă, la nivelul unității de învățământ.
Probele vor avea loc la sfârșitul acestei luni, astfel:
26 iunie 2020 – MATEMATICĂ
29 iunie 2020 – LIMBA ENGLEZĂ
30 iunie 2020 – LIMBA GERMANĂ
Rezultatele inițiale vor fi anunțate pe 1 iulie, iar în aceeași zi, în intervalul 12.00 - 14.00, vor putea fi depuse on-line eventualele contestații.
Rezultatele finale vor fi anunțate pe 2 iulie, iar până pe 3 iulie, la ora 14.00, elevii declarați admiși vor transmite on-line o declarație că rămân pe locul obținut la C.N.M.V. Ploiești.
Totodată, a fost anunțată și noua procedură pentru organizarea concursului în vederea formării claselor a V-a.
"Prezenta procedură reglementează organizarea şi desfăşurarea testării elevilor în vederea constituirii claselor a V-a cu regim intensiv de predare a limbilor moderne şi a testării la matematică, în cazul în care numărul elevilor înscrişi depăşeşte numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare. Perioada de susținere a probelor pentru admiterea în clasa a V-a în anul școlar 2020-2021, în vederea realizării noilor formațiuni de studiu, este 26 – 30 iunie 2020. Probele de admitere în clasa a V-a se organizează și se desfășoară cu respectarea și aplicarea normelor igienico-sanitare și de siguranță/ securitate în vigoare, pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, pentru toți candidații și toate cadrele didactice care participă la acest proces. Probele de admitere în clasa a V-a se susțin în conformitate cu regulamentul/ procedura operațională privind organizarea și desfășurarea probei de admitere în clasa a V-a, elaborat/e la nivelul unității de învățământ. Unitățile de învățământ care organizează și desfășoară proba de admitere în clasa a V-a nu pot fi centre de evaluare pentru examenul național de Bacalaureat – 2020", au transmis reprezentanții Colegiului.
Probele vor fi organizate astfel:
- la Matematică, dacă numărul elevilor înscrişi depăşeşte numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare;
- Limba engleză - probă scrisă pentru clasele cu profil intensiv limbi moderne;
- Limba engleză - probă orală pentru clasele cu profil intensiv limbi moderne;
- Limba germană - probă scrisă pentru clasele cu profil intensiv limbi moderne;
- Limba germană - probă orală pentru clasele cu profil intensiv limbi moderne.
Înscrierile în vederea susținerii testării se fac on-line, până pe 19 iunie.
Procedura integrală poate fi consultată AICI.
Clasa normală, pentru care poate fi organizată testare la Matematică, va avea 28 de locuri.
De asemenea, la CNMV vor funcționa două clase cu predare intensivă a unei limbi străine, cu 42 de locuri cu predare intensivă a limbii engleze și 14 locuri cu predare intensivă a limbii germane.