ADMITERE LICEU. Ministerul Educației a publicat, în Monitorul Oficial, ordinul privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024—2025. Documentul cuprinde calendarul și metodologia valabile anul viitor. Principala modificare se referă la departajarea candidaților cu aceeași medie la Evaluarea Națională.
Probele de aptitudini și cele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă vor fi organizate, anul viitor, în perioada 21-24 mai. Pe 10 iulie va fi anunțată ierarhia județeană, iar fișele de opțiuni vor fi completate de candidați în perioada 11-22 iulie. Prima repartizare computerizată va avea loc pe 24 iulie.
Media de admitere în clasa a IX-a va fi reprezentată, ca și anul acesta, de media obținută de candidat la Evaluarea Națională, în schimb media de absolvire a gimnaziului își recapătă importanța, devenind primul criteriu de departajare în cazul în care doi candidați cu aceeași medie concurează pentru același loc, în funcție opțiunile exprimate în fișa de înscriere.
EVALUARE NAȚIONALĂ 2024. Calendarul, publicat în Monitorul Oficial. Ministerul impune noi reguli de examen
"Pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a—a VIII-a;
b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă", prevede ordinul de ministru.
ADMITERE 2023. Peste 1.000 de locuri libere la UPG Ploiești, inclusiv la buget, pentru sesiunea din septembrie
În acest an, media de absolvire a gimnaziului a fost abia al patrulea criteriu de departajare, prioritate având notele de la Evaluarea Națională (Lb. română, apoi Matematică).
Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri, 6 septembrie.