Ministerul Educației și Cercetării pregătește modificări privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, anunță observatornews.ro.
Completarea opțiunilor în fișele de înscriere pot fi realizate în unitatea de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare: telefon, email, videoconferință etc.
De asemenea, autoritățile iau în calcul și varianta ca absolvenți ai clasei a VIII-a din seria curentă și din seriile anterioare să fie internați în spital sau să se afle în izolare ori carantină, în contextul epidemiologic de infectare cu virusul COVID – 19. Cei care, din această cauză, nu vor participa la etapele de admitere prevăzute în Calendarul admiterii pentru învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 vor fi repartizați, de către inspectoratul școlar, prin comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, în intervalul 24 august 2020 - până la data începerii cursurilor anului școlar 2020-2021, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, pe locuri suplimentare în clasele deja constituite în învățământul liceal, pentru absolvenții care au susținut Evaluarea națională, respectiv pe locurile rămase libere, pentru absolvenții care nu au susținut Evaluarea națională, mai precizează observatornews.ro.
Calendarul publicat de sursa citată prevede că oferta de școlarizare va fi anunțată pe 25 mai. Inclusiv instruirea părinților și a elevilor, cu privire la completarea fișelor de opțiuni, se va face prin telefon, e-mail sau videoconferință, etapa fiind programată în tre 2 și 12 iunie. Înscrierea la probele de aptitudini va avea loc on-line, pe 3 și 4 iunie, iar testările propriu-zise se vor desfășura între 5 și 10 iunie.
Opțiunile vor putea fi completarea la unitatea de învățământ, dar și prin formular electronic, între 2 și 6 iulie, potrivit calendarului publicat de observatornews.ro.
Repartizarea computerizată va fi făcută pe 10 iulie.