Inspectoratul Școlar Prahova a informat Prefectura, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, cu privire la impactul pe care l-a avut organizarea programului de activități remediale “Școală după Școală” la nivelul județului. În Prahova sunt 1.569 de beneficiari, copii care, pe fondul condițiilor de desfășurare a activităților școlare, din cauza pandemiei, au nevoie de activități suplimentare pentru recuperarea lipsurilor acumulate în perioada școlii on-line.
“În contextul prevăzut de OMEC 3300/19.02.2021 - norme metodologice de aplicare a programului național pilot «Școală după școală», au fost depuse de către părinți solicitări de înscriere în acest program la nivelul a 44 unități de învățământ”, a anunțat ISJ Prahova, menționând că este vorba despre 713 beneficiari din învățământul primar și 856 din învățământul gimnazial.
În școlile din Prahova sunt înscriși, în clasele primare și gimnaziale, în jur de 55.000 de copii.
Foto cu caracter ilustrativ (Prefectura Prahova)