Avocatul Poporului s-a autosesizat din oficiu într-un posibil caz de discriminare a trei studente nevăzătoare de la Facultatea de Litere, în sensul încălcării prevederilor constituţionale privind egalitatea în drepturi, dreptul la învăţătură şi protecţia persoanelor cu handicap, solicitând lămuriri din partea Facultății de litere din cadrul Universității București.
„Portalul ştiripesurse a prezentat situaţia de la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, unde a fost demarată o anchetă internă după ce deputatul Adriana Săftoiu a povestit pe Facebook cum trei studente nevăzătoare au fost discriminate de către unitatea de învăţământ. Concret, doamna deputat Adriana Săftoiu a relatat cazul a trei studente nevăzătoare de la Facultatea de Litere, care ar fi fost discriminate, acestea „neavând posibilitatea tehnică de a înregistra cursurile şi nici un suport electronic adecvat, sălile nu sunt marcate în sistem Braille, parlamentarul mărturisind că acestea bâjbâie pe holuri". “Descurcaţi-vă, dacă aţi vrut la facultate!”, este „îndemnul” primit de către cele trei studente, cărora le este greu să ţină pasul la cursuri, fără minimum de facilităţi, care ar trebui sa fie nişte instrumente fireşti în ceea ce priveşte accesibilitatea acestora la activitatea universitară”, transmite Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.
“Se reține în știrea citată faptul că celor trei studente nu li se permite să înregistreze cursurile, ca să poată ulterior să le transcrie folosind tehnologia asistivă. Nu au suport electronic pentru cursuri, ca să le poată folosi pe laptopurile adaptate dizabilității lor. Nici o încăpere nu e marcată în sistem Braille. Examenele sunt dificile, acestora nefiindu-le acordată o oră în plus și rar au posibilitatea să susțină examenele oral. De asemenea, nu sunt susținute de cadrele universitare din cadrul facultății. Conducerea Facultății de Litere a comunicat, prin intermediul unui comunicat de presă remis agenției de presă Mediafax, că a fost demarată o anchetă internă în acest caz și că studentele respective nu au adresat nicio plângere cu acest conținut”, se mai arată în comunicatul citat.
Sursă foto facebook.com/adriana.saftoiu.1.