Din cei 15 candidați la Bacalaureat, de la Colegiul "Gh. Șincai" din Cluj, care au cerut corectarea lucrării la Limba și literatura română, 14 au obținut creșterea notei, diferențele fiind semnificative, cu până la 2 sau chiar 3 puncte.
Se remarcă situația a doi absolvenți notați inițiali, la această probă, cu 7, respectiv 8,20, dar care, după contestație, au luat 10, notă care le-a adus și media finală.
Alt coleg de-al lor a avut nota finală 9,80 la Română, deși inițial primise doar 7,40.
Peste 2 puncte a primit, la recorelare, și un absolvent al aceluiaşi colegiu care luase inițial 6,70, pentru ca apoi lucrarea sa să fie notată cu 9,05.
Rezultatele finale obținute de absolvenții de la Colegiul Național "Gheorghe Șincai" din Cluj pot fi consultate AICI.
Sursa foto: ziarulfaclia.ro