În două colegii din Prahova, toți candidații înscriși la Bacalaureat au promovat examenul din prima sesiune.
Cele mai bune rezultate au fost la Colegiul Național “Regina Maria” din Ploiești. Pe lângă promovabilitatea de 100% (144 de candidați declarați admiși din tot atâția înscriși și prezenți), cea mai mică medie fiind un 6,30, liceul se poate mândri, anul acesta, și cu trei absolvenți care au obținut 10 pe linie. Aceștia provin de la clase cu specializările Matematică-Informatică, Științe ale Naturii și Învățător-educatoare.
Nu departe se află și Colegiul Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, de altfel unul dintre liceele prahovene care se regăsește mai mereu pe lista celor fără “picați”. Chiar dacă, anul acesta, cel puțin înainte de contestații, nu a avut nicio medie de 10, bilanțul este excepțional: 118 înscriși la această sesiune, 118 candidați prezenți și tot atâția promovați, cu medii între 6,76 și 9,91. Promoția este completată de Ingrid Vîrlan, prima româncă admisă la Academia Militară West Point din SUA, care a susținut Bacalaureatul în sesiunea specială.
“Colegiul Național Militar «Dimitrie Cantemir» a confirmat din nou excelența în educație. Rezultatele absolvenților din Promoția a 98-a – «Încoronarea de la Alba Iulia-100» obținute la examenul maturității sunt dovada muncii lor și a dascălilor care i-au pregătit. Cea mai mare medie, 9,91, a fost obținută de absolventa Eva-Antonia Nedelcu, înainte de contestații. 26 de note de 10 (11 la Limba și literatura română, 9 la Matematică, 5 la Fizică și 1 la Chimie), 63 de medii peste 9, dar și celelalte rezultate înregistrate de cantemiriști sunt rodul îmbinării perfecte între efort, seriozitate, determinare și perseverență. Aceste rezultate certifică tradiția și excelența învățământului cantemirist, o tradiție îmbogățită, de la an la an, cu fiecare absolvent”, au transmis reprezentanții colegiului, după afișarea rezultatelor la Bac.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!