BACALAUREAT 2024. Cea mai mare notă în Prahova, la sesiunea de toamnă, a fost 9,16. Doar 309 candidați au promovat examenul

rezultate bacalureat sesiunea de toamnă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Rezultatele inițiale după a doua sesiune a examenului de Bacalaureat au fost publicate luni de Ministerul Educației. Rata de promovabilitate, la nivel național, este sub 30%, iar sub acest prag se situează și procentul înregistrat în Prahova, la acest moment.

La această sesiunea, în Prahova s-au înscris 1.254 de candidați. Un absolvent din promoția anterioară, de la Liceul „Anghel Saligny” Ploiești, a fost eliminat de la ultima probă scrisă, iar mai mult de 200 au absentat. Din cei 1.042 de candidați prezenți, doar 309 au reușit să promoveze, potrivit situației înainte de contestații.

În acest moment, cea mai mare medie este 9,16, obținută de un absolvent de la Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu” Vălenii de Munte. Alți șase candidați au avut medii între 8 și 8,99, iar 48 au promovat cu medii între 7 și 7,99.

Rezultatele finale vor fi afișate vineri, pe 30 august.

 

 

Image